de Ioan Slavici
Expozitiunea
Situaţia iniţială îi face cunoştinţă cititorului cu personajele și locul acţiunii. Aflăm astfel că părintele Trandafir este fiul dascălului Pintilie din Butucani. El este preot în acelaşi sat. Autorul face o sumară prezentare a personajului, care ,,vorbea drept şi cumpănit, ca şi când ar fi citit din carte”. Totodată, era un bun gospodar, priceput și strângător: ,,strânge, drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii“. Singurul defect al preotului este felul prea direct şi prea deschis de a le spune oamenilor părerea lui despre ei. Acest lucru îi supără pe mulţi dintre săteni.
Intriga
Nemulţumiţi de această comportare a preotului, sătenii au intervenit la protopop pentru a-l muta din Butucani pe părintele Trandafir. Protopopul ăl mută pe părintele Trandafir în satul Sărăceni, aşezat pe Valea Seaca.
Desfăşurarea acţiunii
Stabilit aici, preotul a constatat sărăcia foarte mare a aşezării, dar şi lenea grozavă a oamenilor, care nu se oboseau să schimbe situaţia. Casele erau dărăpănate, garduri nu existau, biserica era o clădire ciudată, mai mult o îngrămădire de trunchiuri putrezite şi de lemne, prin care sufla vântul şi băteau ploile. Niciun preot nu stătuse acolo mai mult de trei zile. Părintele Trandafir era şi el afectat de sărăcia oamenilor, căci buna rănduiala cere ca: ,,popa face treaba satului, iar satul să îngrijască de traista popii“. De aceea, el îşi propune să schimbe aceasta stare de lucruri şi le predică oamenilor în biserică despre binefacerile muncii. Oamenii l-au ascultat, l-au aprobat, dar în scurt timp au renuntat să mai participe la slujbe. Văzând aceasta, părintele a adoptat altă tactică: a început să meargă pe la casele oamenilor, sfătuindu-i cu vorba bună ce si cum să facă, însă tot fără rezultat. Fără a renunța preotul a recurs la ironie, apoi la batjocură şi la ocară, însă tot degeaba. Din cauza comportamentului său oamenii i-au pus porecla ,,popa Tanda”, adică cineva care pierde vremea.
Vremea a trecut şi el a ajuns la disperare, căci zestrea preotesei se terminase și preotul nu știa de unde să găsească bani pentru a întreține familia.
Împins de nevoi, părintele se apucă de treabă: repară pereţii casei, apoi acoperişul, făcu gardul, cultivă gradina. Din împletitul nuielelor scoate un câştig bun, stârnind mirarea sătenilor, care îi spuneau ,,omul dracului”.
Punctul culminant
Munca a dat în scurt timp roade. Casa preotului era curată şi îngrijită, grădina plină de legume, de zarzavat şi de porumb. Reuşise să-şi cumpere cai şi trăsură. Sărbătoarea Rusaliilor a venit cu veselie şi daruri pentru toată familia, acum mulţumiţă si fericită.
Deznodământul
Încet-încet oamenii din sat au început să urmeze exemplul preotului Trandafir și au reconstruit satul. Timpul a trecut, iar călătorul care trece pe acele meleaguri rămâne uimit de înfăţisarea prosperă a satului, cu case mari şi grădini pline de pomi. Biserica cea nouă are un turn sclipitor, iar preotul locuieşte de asemenea într-o casă mare, nouă si arătoasă. Trei generaţii trăiesc acum în ea, în armonie și bună înțelegere: bătrânul preot Trandafir cu preoteasa, fiica lor, Măriuca, cu soţul ei, Costea, preotul cel tânăr. Copiii lor sunt încântarea bunicilor.
Acum, oamenii satului sunt mândri de preotul cel bătrân, care a rămas ,,tot verde, vesel şi harnic“ şi pe care-l binecuvânteaza cu orice prilej: ,,Ține-l Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu“.
Text prelucrat (rezumat) de Chirteș Gabriela împreună cu echipa de filmare ANIALMG după textul original cu titlul Popa Tanda de Ioan Slavici
