de MIRCEA ELIADE
I
Allan, naratorul, pe baza informațiilor din jurnalul său, povestește prima întâlnire cu Maitreyi. Această întâlnire s-a petrecut în timp ce alegea, împreună cu inginerul Narendra Sen cărți pentru cadouri de Crăciun. Narendra Sen este șeful lui în cadrul societății de canalizare a deltei din Calcutta și tatăl lui Maitreyi.
La început Alla o vede urâtă pe Maitreyi, dar este frapat (șocat) de culoarea pielii ei, de straniul acelui galben întunecat atât de tulburător, atât de puțin feminin, de parcă ar fi fost mai mult al unei zeițe indiene.
Invitat acasă de către inginer, Allan descoperă farmecul locuinței și farmecul ușor sfios (rușinos) al fetei, amestecul de panică în fața străinilor și de încredere spontană în el, comunicată prin schimbul de priviri dintre ei. Îi sunt prezentate mama fetei, doamna Sen, surprinzător de tânără, de proaspătă și de timidă, și sora mai mică a lui Maitreyi, Chabu, ce pare de 10 sau 11 ani.
II
Lui Allan îi este încredințată, după ce lucrase anterior ca și desenator tehnic, sarcina de a supraveghea lucrările companiei, din Assan. Sărbătorind, împreună cu prietenul său Harold și câteva fete avansarea, Allan este surprins de intrarea în restaurant, de către inginer și Maitrey, ținând pe genunchi una dintre acele fete. Maitreyi îi salută amuzată nespus de compania în care mă aflam și de fata pe care o țineam în brațe, notează naratorul, iar tatăl ei salută cu un zâmbet disprețuitor.
III
În Assan, slăbit probabil și de muncă, Allan se îmbolnăvește de o formă gravă de malarie, este dus la Calcutta și internat în spital, unde îl vizitează Narendra Sen și Maitreyi, iar inginerul îl invită să locuiască la el, spre a fi mai bine îngrijit, ceea ce Allan acceptă. Pe de o parte este atras de perspectiva de a pătrunde în intimitatea vieții locului , pe de altă parte însă îl îngrijorează perspectiva de a pierde libertatea de care beneficia locuind singur.
IV
Mutat în casa inginerului, Allan o vede pe Maitreyi ca pe o existență enigmatică: Mă întrebam câteodată ce crede ea despre mine, ce fel de suflet ascunde sub expresia aceea atât de schimbătoare a feței ( căci erau zile când se urâțea și zile când era frumoasă de nu mă puteam sătura privind-o). Mă întrebam, mai ales, dacă e stupidă ca celelalte fete sau dacă e într-adevăr simplă ca o primitivă, așa cum îmi închipuiam că sunt indiencele.
Este șocat și încântat de jocul copilăresc al fetei, care îl întreabă: De ce mai e poștă dacă nu mai primesc scrisori de la oameni pe care nu-i văd? Pe care nu-i cunoaște, dar care ar putea să-i scrie totuși, zice ea. Apoi află, de la tatăl fetei, că Maitreyi scrie versuri, poeme filosofice apreciate de marele poet Rabindranat Tagore, pe numele său indian Robi Thakkur.
V
Maitreyi propune lui Allan să-i dea lecții de bengaleză, iar Allan să o învețe franceza: – Vorbiți ceva, îmi traduceți și eu repet, găsi ea metoda cea mai bună. După ce învață câteva expresii, Maitreyi are idea de a-i da surorii sale mai mici, Chabu, lecții de franceză- Vorbi cu seriozitate șăgalnică privindu-mă pe furiș, așa cum nu o văzusem niciodată mai înainte, și aceasta mă făcu să tresar și să tresar și să mă bucure, căci mi se părea mult mai feminină, mai a mea astfel. O înțelegeam mai bine când se juca femeiește. Observând atenția cu care familia fetei îl tratează, Allan are impresia dezagreabilă de a fi astfel împins către o relație amoroasă.
VI
Maitreyi susține o conferință despre esența frumosului, ceea ce îl dezorientează pe narator ( Ori e o farsă la mijloc, ori eu sunt un dobitoc, îmi spuneam. Niciodată n-aș fi crezut că fata aceasta poate gândi probleme atât de responsabile). Întoarsă de la conferință este tristă deoarece, spune ea, Robi Thakkur nu participase. Apoi Allan notează în jurnalul său despre Maitreyi observația că Nu are o frumusețe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului. Cu privire la doamna Sen, observă că are o dragoste filială, o iubire apropiată de sensul divin al cuvântului ( ca în India). În ceea ce privește gândul la o posibilă uniune maritală, observă în sine atracția față de idee, cauzată de abstinență prelungită, neastâmpăr pur genital, dar și temere, groază de destin, se afirmă în jurnal.
VII
O altă observație din jurnalul ținut de Allan se referă la senzualitatea fetei: Știu că e neînchipuit de senzuală, deși pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene ( verificat de confesiunile prietenilor mei bengalezi): o fecioară care ajunge amantă perfectă în cea dintâi noapte. După care naratorul notează în jurnal mărturisirea Maitreyiei cu privire la starea de disperare ce a cuprins-o datorită faptului că nu îi scrisese Thakkur: – Poetul e pentru ea mai mult decât un guru, e prieten, confident, logodnic, zeu- poate amant (…) O iubire indiană.
VIII
Maitreyi îi arată lui Allan, cu ajutorul prietenei sale Lilu, soția unei rude, cum se fac semne de prietenie în India (Își desprinse, îmbujorându-se, piciorul din sari și-l apropie de Lilu. Se petrecu atunci ceva ciudat. Aveam impresia că asist la o scenă de dragoste dintre cele mai intime. Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei, tresărind și zâmbind ca descătușată dintr-un sărut), ceea ce îi declanșează o reacție de gelozie . allan se declară mai mult fascinat de conduita irațională , pentru el barbară, a fetei, decât îndrăgostit de ea; trăiește o stare de vrajă, nu de iubire propriu-zisă. Prinzând, după ce o trezește din somn pentru a continua colaborarea la catalogarea cărților lui Narendra Sen, pe canapeua din bibliotecă, privirile Maitreyiei, Allan trăiește O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nicio rezistență; o beatitudine a simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi participat la o fericire cerească, la o stare de har. Și consideră aceasta drept experiență supra- firească, stare de contact cu divinul prin intermediul simțurilor, al cărnii. Același gen de atingere între piciorul lui și al fetei îi dă senzația de a o poseda în absolut. Dar la declarația lui de iubire Maitreyi îi răspunde rece că îl vrea doar ca pe un prieten, foarte scump prieten. Altfel nu pot , altceva nu vreau… Sigur pe dragostea ei totuși o sărută : buzele ei În cea dintâi clipă se strânseră sub gura mea,- scrie Allan în caietul său- încercând să se apere, dar era atât de slabă, încât le deschise și le lăsă sărutate, mușcate, supte. Îi simțeam sânii, o simțeam toată și se abandonase atât de decisiv trupului meu, încât avusei chiar o urmă de melancolie că mi se dăruise atât de repede. După care Maitreyi izbucnește într-un plâns disperat și îi cere să nu o mai atingă, îmbrățișându-i picioarele.
IX
După o noapte petrecută în meditație și rugăciune, în urma sărutului, Maitreyi îi spune lui Allan că îl iubește pe Robi Thakkur, în a cărui casă își petrece verile împreună cu familia ei: câte nopți nu petrecuseră ei doi pe terasă, singuri., Maitreyi la picioarele bătrânului, ascultându-l, mângâiată pe păr. La început nu știa ce este sentimentul acesta care o face să trăiască aprape fără trezire, ca într-un vis nemaipomenit de frumos; credea că e venerație și iubire filială pentru gurul ei. Până ce , într-o seară, poetul i-a spus că aceasta este dragoste. A leșinat atunci pe terasă. În privința relațiilor cu Allan, Maitrey declară că întreaga ei atitudine față de el nu cuprinde decât manifestări ale prieteniei. Dar în cursul cinei- Allan lua masa împreună cu familia fetei- ea îl mângâia cu piciorul, iar expresia feței trădează senzualitate, atracție carnală. După cină, Maitreyi îi oferă un braț, pentru a face Allan ce vrea cu el, în așa fel să poată constata și el că nu o încearcă niciun fel de voluptate la atingerea lui. Mângâierile și săruturile lui au însă ca rezultat abandonul psihologic al fetei, faptul că acum merge ea înspre el ( buzele ei se deschideau ca să mă soarbă, dinții ei încercau să mă străbată, încleștarea nu mai era nici împotrivire, nici abandonare, ci coincidență cu dorul meu). Și, drept încredințare, Maitreyi îi dăruiește cutia cu o șuviță din părul lui Tagore, cutie primită în dar și ca semn de iubire de la guru. Noaptea, fata sosește în camera lui Allan, declarându-i că nu mai poate trăi fără el, dar că familia ei ține la el cu un altfel de iubire, că vor să-l înfieze și să emigreze, împreună cu el, în țara lui, acolo unde albii nu sunt răi ca englezii de aici și ne vor socoti frații lui…, completează ea. Adăugând totodată că se simte vinovată, deoarece ține la el cu un alt fel de iubire.
X
Maitreyi mărturisește o altă iubire a ei: unul înalt și mândru, dar atât de gingaș, de mângâietor…Nu mă mai puteam despărți de el. Stam ziua întreagă îmbrățișați și-i vorbeam , îl sărutam, plângeam. Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înțeles? și când mă mângâia el, cu frunzele pe obraz, simțeam o fericire atât de dulce, încât îmi pierdeam răsuflarea. Mă rezemeam de trunchiul lui, ca să nu cad. Fugeam noaptea din odaie, goală, și mă urcam în pomul meu; nu puteam dormi singură. Iar Allan resimte starea de simplitate, de naivitate a sufletului civilizațiilor, în comparație cu cel al indienilor. Apoi, tulburată fiind de mângâierile și sărutările iubitului ei, îl întreabă dacă nu este păcat ceea ce face. Pentru ea Păcatul nu erau încercările de a-i cunoaște tot mai mult trupul, ci limitarea îmbrățișărilor mele, care o făceau să cunoască cele mai definitve spasme fără ca rodul acestor bucurii să se adune, să crească. Risipirea rodului era păcat, în simțirea și judecata ei indiană. După datina lor, trebuia să fim uniți în pat, și din mângâierile noastre să răsară roade vii, pruncii…
XI
Pe malul unui lac din preajma Calcuttei, unde nerseră cu mașina familiei, după ce Maitreyi pretextase o indispoziție spre a putea ieși cu Allan, cei 2 se logodesc, printr-un jurământ făcut de Maitreyi prin invocarea mamei pământ, cu pumnii în care ținea inelul de logodnă, sprijiniți în iarbă ( – Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta și eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie). După logodnă Maitreyi nu mai trăiește teama de păcat, în relația cu Allan, și revine la plăcerea jocului copilăresc și erotic pe care o pierduse după declanșarea pasiunii ei. Deoarece se îmbolnăvește Chabu, care dormea cu ea în cameră și care, datorită bolii, se mută în camera doamnei Sen, Maitreyi, tremurând toată, în picioarele goale, ca să nu facă zgomot, merge în camera lui Allan, unde se dăruie: Nu mai aera sete trupească aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut să treacă în mine toată așa cum trecuse sufletul ei. În următoarea noapte de dragoste, Maitreyi are toate îndemnările unei amante inspirate, încât lui Allan nu îi vine să creadă că ea fusese cu o noapte înainte fecioară. Căci, explică el fenomenul, Se regăsise pe sine în îmbrățișarea noastră, regăsise jocul, și-l împlinea, dăruindu-mi-se toată, fără nicio restricție, fără nicio teamă. Dar temerile îi revin, sub forma spaimei de viitor: știe că familia ei nu va accepta căsătoria ei cu Allan, chiar dacă el se va converti, va renunța la creștinism.
XII
Cu ocazia împlinirii de către Maitreyi a vârstei de 17 ani, familia ei organizează o aniversare unde invită elita culturală bengaleză, când Chabu face o criză nervoasă și încearcă să se arunce de pe balcon. Maitreyi și Allan se plimbă la lacurile din preajma Calcuttei cu mașina, însoțiți fiind uneori de Chabu, care surprinde la un moment dat un gest de tandrețe al lui Allan- mâna lui așezată pe sânul iubitei sale. A doua zi Allan află de la Maitreyi faptul că Chabu a dezvăluit doamnei Sen, fără a vrea să facă nimic rău, iubirea lor. După o noapte de nesomn, timp în care nu a mai putut comunica cu Maitreyi, încuiată fiind în cameră de Doamna Sen, inginerul îi cere- sub pretextul necesității de a face o operație la ochi în altă localitate, unde va merge însoțit de familie- lui Allan să părăsească locuința. și îi dă o scriosare într-un plic închis, pentru a o citi după mutare. Coborând treptele casei, Allan o zărește o clipă pe Maitreyi, care îl strigă și se prăbușește apoi pierzându-și cunoștința. Prin scrisoare, narendra sen îi interzice fostului său oaspete să îi frecventeze casa și să se adreseze vreunui membru al familiei sale.
XIII
Mutat în pensiunea unde locuiește prietenul său Harold, Allan află de la Khokha , un tânăr, rudă săracă a inginerului, trăitr în casa acestuia, despre tratamentul inuman la care o supun pe Maitreyi părinții: o bat în repetate rânduri până la sânge, pentru a o face să mărturisească despre natura relației cu naratorul,dar singurele cuvinte pe care le obțin de la ea sunt afirmarea iubirii și a nevinovăției lui Allan. Disperat, acesta rătăcește câteva zile prin preajma Calcuttei. Revenit, tot Khokha îi comunică intenția părinților de a o mărita forțat, și opoziția Maitreyiei: își amenință părinții că în acest caz va spune soțului în noaptea nunții despre relațiile ei sexuale cu Allan, compromițând astfel familia. Drept urmare a fost din nou bătută. Tatăl ei nu mai vede datorită unui atac cerebral petrecut atunci, iar Chabu a încercat să se otrăvească. Maitreyi reușește totuși să îi telefoneze lui Allan ( adio, scumpul meu. În viața viitoare ne vom întâlni iar, dragule…Ai să mă recunoști atunci? Ai să mă aștepți? Așteaptă-mă, Allan, nu mă uita. Eu te aștept. Altul nu se va mai atinge de mine).
XIV
Allan se retrage într-un bungalov din Himalaya, pentru a retrăi în amintire iubirea: Atât de mult trăiam cu povestea aceasta minunată, încât orice chenare dinafară mă înspăimânta, aproape mă făcea să sufăr fizic. Dintr-o scrisoare trimisă de Khokha, împreună cu câteva bilețele scrise de Maitreyi, naratorul înțelege că Ea își crease acum un alt Allan, o întreagă mitologie, superbă și inaccesibilă, pe care o nutrea necontenit, ca s-o ridice mai sus, în ireal. Într-un astfel de bilet, Maitrey scrie: Nopțile, tu vii la mine cum veneam eu altădată în camera noastră de dragoste (…). Dar eu veneam ca o femeie, căci mă făcuseși femeie, pe când tu vii acum ca zeu din aur și din pietre scumpe, și te ador, căci tu ești mai mult decât dragostea mea, tu ești soarele meu, viața mea! Ceva mai târxiu, Allan are o relație erotică de o noapte cu Jenia Isaac, evreică din Cape-Town, căutătoare a absolutului prin acele locuri, afirmă ea. Pentru a-și demonstra sieși că nu a fost neutralizat din punct de vedere sexual de iubirea prea mare pentru maitreyi și de șocul despărțirii. Dar, se auoobservă naratorul, pe Maitreyi o căutam în sărutare, de ea voiam să mă dezbar, pe ea voiam s-o uit. O căutam și o izgoneam. După câteva săptămâni de la acea noapte de dragoste și de la plecarea Jeniei, Allan se deșteaptă într-o dimineață cu senzația de a fi fost eliberat de obsesia iubirii sale.
XV
Allan refuză să răspundă solicitărilor Maitreyiei de a-l întâlni, de a comunica cu ea și se mută în locuința unei vechi prietene, Geurtie, ce îl iubea dinaintea relației cu Maitreyi. Apoi se mută în Singapore, unde află, de la un nepot al doamnei Sen, că Maitreyi a făcut un lucru netrebnic. S-a dat vânzătorului de fructe, urmând să aibă un copil, pentru a-și obliga familia să o alunge și astfel să își pată regăsi iubitul, crede acesta, îndoindu-se totuși ( Și dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred?)
Text prelucrat (rezumat) de Chirteș Gabriela împreună cu echipa de filmare ANIALMG după textul original cu titlul Maitreyi de Mircea Eliade.
