de Ion Luca Caragiale
Nuvela începe cu intriga.
Personajul principal, Lefter Popescu, este agitat şi transpirat de enervare pentru că nu găseşte două bilete de loterie, pe care le credea câştigătoare. Acțiunea se desfășoară în Bucureşti, într-o toamnă, de la începutul secolului al XX-lea.
Autorul, care este şi naratorul, explică în expoziţiune, prin retrospectivă (întoarcere în timp), împrejurările cumpărării acestor bilete. El se adresează direct cititorului, povestind la persoana a III-a faptul că biletele fuseseră cumpărate de Lefter la berărie, cu bani împrumutaţi de la căpitanul Pandele. Superstiţia era că se poate câştiga numai dacă banii plătiţi, pe bilete sunt împrumutași. În cazul în care biletele vor fi câştigătoare, Lefter se angajase că va plăti căpitanului zece la sută din sumă. Dar era pesimist, deoarece nu credea deloc că este un om norocos. Căpitanul, mai încrezător în noroc, şi-a notat numerele biletelor de loterie pe care le cumpărase Lefter.
A doua zi după extragere, spre seară, căpitanul Pandele,merge acasă la Lefter și îi dă vestea că au câştigat “loturile mari! Cele mari de tot!”. Verificând listele oficiale cu numerele notate în carnetul căpitanului, ei constată că au ieşit câştigătoare ambele bilete.
Soţii Popescu sunt agitați deoarece Lefter a rătăcit biletele şi acum ei le căutau disperaţi, au întors casa pe dos, dar în zadar. Lefter căzuse “sfărâmat de oboseală” pe o canapea, madam Popescu “nu mai putea de picioare şi de mijloc”, amândoi erau storşi “de atâta alergătură şi de-atâtea ridicaturi”. EI aţipeşte puţin şi se scoală brusc, “cu faţa luminată de raza adevărului”, aducându-şi aminte că biletele erau în buzunarul de Ia piept al unei jachete cenuşii, în care fusese îmbrăcat în ziua cumpărării biletelor. Dar consoarta se face galbenă la faţă şi mărturiseşte că dăduse jacheta unei ţigănci pe zece farfurii. Deşi femeia spune că a căutat prin buzunare înainte s-o dea, d. Lefter se enervează, cere să vadă farfuriile şi “pac! trânteşte una jos… ţăndări! şi pe urmă, paf! alta asemenea (…) până Ia a din urmă”. După ce termină de spart toate farfuriile, d. Popescu începe s-o interogheze pe soţie cu tonul sever dar calm al unui judecător care cercetează o crimă. Află, astfel, că pe chivuţa (ţiganca – n.n.) respectivă o cheamă Ţâca şi că stă în mahalaua Farfurigiilor.
Desfăşurarea acţiunii. Peste o oră, d. Lefter, împreună cu doi sergenţi, comisarul secţiei şi d. căpitan Pândele opresc birja pe strada Emancipării, din mahalaua Farfurigiilor, în dreptul unei •”cocioabe de pământ”, unde locuia Ţâca. Comisarul Turtureanu fusese şi el cointeresat cu cinci fa sută din sumă, dacă îi ajuta să găsească biletele. Le deschide o copilă “zdrenţuită”, iar în casă miroase “a carne cu prune”, mâncarea pentru cină pe care tocmai o pregătea “o ţigancă bătrână”. Ţâca nu era acasă şi cei trei se aşază s-o aştepte, deoarece este acuzată de furt, că “lipseşte ceva dintr-o casă”, ştie ea ce, accentuează d. Lefter cu subînţeles. Bătrâna este gata să pună mâna în foc pentru cinstea fiică-si, însă d. Popescu se repede la un morman de vechituri şi începe să scotocească după jacheta cenuşie„dar degeaba. Când, în sfârşit, vine Ţâca, toţi se reped la ea şi îi cer, răcnind, biletele. Fata este năucită de atac şi întreabă nedumerită: “Care belete, boiaruie?”. Atonei & Lefter îi explică apăsat că madam Popeseu, “o damă -naltă, subţirică, frumoasă, oacheşă”, care avea “o aluniţă cu păr d-asupra sprâncenii din stânga” şi care locuia în strada Pacienţii, la numărul 13, îi dăduse o jachetă cenuşie în, schimbul a zece farfurii. Ţâca era îmbrăcată, pe dedesubt, chiar cu jacheta căutată, nu ca să o ascundă, ci din cauza frigului. Lefter se repede şi caută în toate buzunarele, îi descoase cu briceagul căptuşeala, dar nici urmă de bilete. Acuzând-o de furt, turbat de furie, d. Lefter îi trage “o palmă, s-o năueească”, apoi sunt chemaţi sergenţii şi duc chivuţele la secţie.
Cu tot zelul său, comisarul Turtureanu nu reuşeşte să le facă pe ţigănci să mărturisească unde sunt biletele. Mai târziu, pe când se aflau cu toţii la berărie, d. căpitan le citeşte o ştire publicată în gazetă, conform căreia, dacă în şase luni câştigătorii nu depun biletele de loterie, sumele vor trece “la fondurile societăţilor respective”. Lefter se plânge din nou de lipsa lui de noroc, glumind amar, “cu un râs vânăt”, că vor găsi biletele a doua zi după termenul final. D. căpitan Pândele, care până atunci fusese calm, a izbucnit furios “cu imputări amare de neglijenţă” pentru irespon-sabilitatea de care dăduse dovadă Lefter, pe care-1 face “zevzec” şi cap sec. Ca şi când n-ar fi fost destul, şeful lui Lefter Popescu vine la berărie şi se uită cu privire încărcată de reproş spre subalternul său, care făcuse cerere de coacediu, motivând că e bolnav. Şeful se enervează că-1 vede pe Lefter.,la berărie şi-i cere să trimită măcar cheia de la sertar, pentru că sunt acolo “acte publice în întârziere”, apoi pleacă iritat, fără să salute.
Ghinionul se ţine lanţ de d. Lefter, care mărise procentul comisarului Turtureanu de la cinci la zece la sută. Ducându-se la secţie, află că, inspectorul le eliberase pe chivuţe, “îmbunându-le cu vorbe blânde”. Lefter Popescu revarsă “un torent de invective (cuvinte jignitoare -n.n.) la adresa autorităţii”, strigând că se duce să reclame la parchet (procuratură-n.n.)•
Supărat şi deprimat, Lefter se duce în aceeaşi noapte Ia cocioaba chivuţelor, îşi pregăteşte în gând un discurs “bine simţit” pentru a le îndupleca, să-i dea biletele. Femeile “dormeau duse”, fiind zdrobite de împrejurările prin care trecuseră. Când dau cu ochii de el, chivuţele se sperie şi încep să ţipe (“Haoleu, mamă! săriţi! c-a venit hala iar!”), îi aruncă în faţă “o strachină cu prune sleite!”, apoi încep să-1 bată cu pumnii şi cu palmele, aruncându-1 în noroi.
Ajuns acasă, pe la şapte şi jumătate dimineaţa, îşi găseşte consoarta foarte îngrijorată că el nu venise peste noapte. Primise şi o scrisoare de la un prieten de la minister, prin care îi comunica faptul că d. Georgescu, şeful, a zis că, dacă a doua zi nu se duce la serviciu, îl va destitui din postul de “impiegat”. Ca urmare, pe la opt şi cinci d. Lefter ajunge la minister, rabdă umil ameninţările şi răcnetele şefului (pe care-1 poreclea “turbatu”), apoi se duce în biroul său ca să aducă dosarul afacerii Goldstein, pentru care ieşise scandal în Camera Deputaţilor.
Punctul culminant îl constituie găsirea biletelor într-un mod cu totul neaşteptat. Când apucă nervos vârful de dosare, scapă jos “o hârtiuţă mică îndoită” şi, ţipând de bucurie, crede că “Norocul trăieşte şi va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca şi el”. Biletele fuseseră tot timpul în sertarul de la birou şi d. Lefter simte o linişte interioară ca aceea a mării după, un uragan năprasnic. Calm, pune biletele în sân şi scrie o demisie laconică, în care, strecoară şi o ironie subtilă.
Deznodământul este la, fel de surprinzător, extazul găsirii biletelor se transformă rapid într-o tragedie sfâşietoare.
Lefter Popescu, eliberat de “jugul nesuferitei robii”, merge cu biletele la bancă şi le dă la verificat, conform listelor oficiale. Dar ghinionul care 1-a urmărit totdeauna face ca numerele câştigătoare să fie exact invers: biletul de la Universitate-Constanţa avea numărul câştigător de la Bucureşti-Astronomie şi “vice-versa”. Când aude cuvântul “vice-versa”, d. Lefter “se face vânăt ca ficatul” şi devine ameninţător, rosteşte invective şi acuzaţii, după care începe să plângă, “să se bată cu palmele peste ochi şi cu pumnii în cap şi să tropăie din picioare”. Bancherul cere ajutorul forţei publice, întrucât d. Lefter Popescu făcuse o criză de îsteriej alunecând în demenţă.
Finalul nuvelei este tipic pentru ironia specifică lui Caragiale. El propune un final melodramatic (tragic, trist). Își imaginează o vizită la mănăstirea Ţigăneşti, după mulţi ani de la întâmplarea relatată, unde trăiește “o mică bătrână oacheşă, înaltă şi uscată ca o sfântă, cu o aluniţă mare păroasă d-asupra spfâncenei din stânga şi cu privirea extatică”. Cititorul o poate recunoaşte după această descriere pe doamna Lefter Popescu, mai ales că femeia avea şi “apucătura” de a culege toată ziulica “cioburi de străchini”, Pe străzile Bucureştiului putea fi văzut “un moşneag micuţ” şi “scofălcit” care se plimba liniştit, şoptind mereu acelaşi cuvânt ,,Vice-versa”. Bătrânul este chiar Lefter Popescu, care nu poate să accepte eşecul suferit. Ghinionul i-a schimbat viața, dar nu cum a dorit el, ci cum a vrut destinul.
Text prelucrat (rezumat) de Chirteș Gabriela împreună cu echipa de filmare ANIALMG după textul original cu titlul Două loturi de Ion Luca Caragiale.
