Baltagul

de MIHAIL SADOVEANU

I

Autorul prezintă o legendă: la începutul lumii, Dumnezeu a pus rânduială diferitelor neamuri câte ceva ( țiganilor să cânte cu cetera; nemților le-a dat șurubul etc.). Moldovenii de la munte au sosit la urmă, datorită locurilor greu accesibile unde trăiesc, datorită dificultății de a se deplasa până la locul judecății divine, și Domnul nu mai are să le dea: Dragi îmi sunteți, dar n-am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe. Legenda o spunea Nechifor Lipan, cioban foarte priceput la meșteșugul oieritului, din munții Tarcăului, de lângă ala Moldovei, cioban care plecase, toamna, la Dorna ca să cumpere oi și care nu revenise la timp. Fiul său, Gheorghiță, era plecat cu turmele la apa Jijiei, unde le dusese pentru a le lăsa la iernat, iar acasă au rămas Vitoria Lipan, soția lui Nechifor, și Minodora, fiica lor. Minodora, o tânără aflată la vârsta măritișului, primește o carte poștală cu versuri de dragoste de la fiul dascălului din sat, dar Vitoria nu acceptă ideea relației dintre cei doi tineri, căci nu dorea ca fiica ei să-și schimbe starea socială, modul de viață. În somn, femeia are un semn rău despre soarta soțului: îl vede călare, cu spatele întors cătră ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape.

II

Se produce un alt semn: cocoșul cântă pe prispa casei întors către înafară, un semn de plecare, spune Vitoria. Mama își anunță fiica despre intenția de a o căsători cu un român așezat, cu casă nouă în sat și cu oi în munte.

III

Vitoria se adresează părintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o îndeamnă să aștepte, căci el crede că soțul ei întârzie dintr-o pricină oarecare. La aceasta, femeia spune că Nechifor Poate zăbovi, o zi ori două, cu lăutari și cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la salașul lui. știe că-l doresc și nici eu nu i-am fost urâtă.

IV

Soția încearcă să afle ceva despre cel dispărut cu ajutorul babei Maranda, vrăjitoarea satului, conviinsă fiind că bătrâna îl are în slujba ei pe cel cu nume urât, ascuns poate în cățelușa vrăjitoarei. Bătrâna îi ghicește în cărți: una cu ochii verzi și cu sprâncene îmbinate îl reține lângă ea pe bărbat, dar Vitoria nu prea crede.

V

Vitoria se pronunță despre capacitatea vrăjitoarei: Acum am înțeles că demonul acela, daca-l are, e un prost. Ori e prost, ori n-are nicio putere, de o lasă pe dânsa amărâtă, calică și lipsită de toate. Revine acasă Gheorghiță de la Jijia, dar mama sa își dă seama că este încă prea crud și nu poate să lase pe seama lui sarcina descoperirii a ceea ce s-a întâmplat cu soțul ei, după cum intenționase. Totuși-își spune în sinea ei-va găsi un mijloc ca mintea ei să ajute și brațul lui să lucreze. Gândindu-se la soțul ei, înțelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereță. S-ar fi cuvenit să-i fie rușine, căci avea copii mari; însă nu mărturisea asta nimănui, decât numai sieși, nepoților și greierului de vară. Se pregătește să plece a doua zi la Piatra Neamț, împreună cu Gheorghiță, care aranjând sania și caii, se gândea la multe lucruri bune peste care a avut el stăpânire în munte cât a fost copil. Pârâul cu bulboanele au fost ale lui. Potecile la zmeură și mai sus la afine, când ocolea așa, de bunăvoie, umblând după turmele ciobanilor. Poveștile la stână sara, când învăluie focul limbi sub sprânceana pădurii. Mama îi confirmă sentimentul desprinderii de copilărie: Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Pe drum intră la mănăstirea Bistrița, se închină sfintei Ana, primește sfat de la părintele stareț Visarion ( S-așteptăm. Sfânta Ana are să puie cuvânt la scaunul Împărăției celei mari. Iar în același timp dumneata du-te la stăpânirea pământească în Piatra).

VI

La Piatra Neamț, Vitoria se adresează prefectului, care o admiră ( Nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire). După ce își spune păsul, este sfătuită să întocmească o jalbă, dar ea nu crede că-i va fi folositoare, dacă soțul ei a fost ucis, căci Într-așa împrejurare, adevărat că nimenea nu poate descoperi leșul mortului, dacă nu e lumină de sus care să arate, gândea Vitoria. Pe ea Sfânta Ana o îndrumă, va spune la întoarcerea în sat părintelui Daniil. Pe Minodora, mama ei o duce la mănăstirea Văratec ( unde sora mamei trăiește ca și călugăriță) și o lasă acolo pentru perioada cât ea și Gheorghiță vor lipsi de acasă.

VII

Înainte de plecare, Vitoria a luat sfânta împărtășanie dar Nimeni, dintre poporănii de față nu cunoștea înțelesul acestei împărtășanii. Se curățise de orice gânduri, dorinți și doruri în afară de scopu-i neclintit. Pentru a avea banii necesari, vinde domnului David, crâșmar, hangiu și negustor evreu din Călugăreni, cunoscut de Nechifor, chemat de domnul Iordan, crâșmarul din sat, în acest scop, piei de miei și brânză, cu treizeci și opt de mii de lei. Lucrurile mai valoroase din casă sunt lăsate părintelui Daniil, iar vitele din gospodărie în grija argatului, Mitrea. Ea pleacă, împreună cu Gheorghiță și cu negustorul, în data de vineri, 10 martie. Pe lângă cele necesare pentru drum, Vitoria a luat cu sine și o pușcă a soțului ei, iar Gheorghiță un baltag, făurit special pentru drum, blagoslovit de preot.

VIII

Cei 3 fac popas în Bicaz la un han, de unde află că Nechifor ( – Era om vrednic și fudul, zise Donea hangiul; nu se uita la parale, numai să aibe el toate după gustul lui) trecuse pe acolo către Dorna, dar hangiul nu l-a văzut revenind. Drept pretext al întrebărilor puse, domnul David dă o datorie pe care ar fi avut-o Nechifor către Vitoria, care nu a spus că îi este soție lui Nechifor. Despre curajul soțului ei, femeia relateză : Odată, venind noi de la Piatra pe când eram grea cu Gheorghiță acesta, ne-au ieșit înainte oameni mânjiți cu funingine. Au ridicat ciomegele asupra noastră și au strigat să lepădăm paralele pe care le avem și merindele pe care le purtăm. Se suiseră spre noi dintr-o râpă, la un corn de drum, pe înserat. Nechifor avea baltag. Numai și-a lepădat din cap căciula, și-a scuturat pletele ș-a înhățat baltagul. Atâta a strigat: Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălescîn numele tatălui și vă prăvălesc cu piciorul în râpă. Aceia au ferit pe după niște ciritei și s-au dus. Acasă la domnul David, de la soția acestuia (negustorul fiind plecat atunci) Vitoria află că Nechifor trecuse toamna singur spre Dorna. Merge mai departe cu Gheorghiță și în satul Fărcașa s-a pornit vânt rece, fapt socotit de mamă semn că trebuie să oprească acolo.

IX

În Fărcașa îi găzduiește un fierar, moș Pricop, de la care Vitoria află că soțul ei se oprise acolo, pentru potcovirea calului său, în drum spre Dorna.

X

Locuitorii munților Moldovei stau ei în fața soarelui-arată autorul-c-o inimă ca din el ruptă:cel mai adesea se desmiardă și lucește-de cântece de prietenie. Pe drum, la Borca, Vitoria și Gheorghiță întâlnesc un botez-femeia oierului a trebuit să descalece, să intre la lehuză și să-i puie rodin sub pernă un coștei de bucățele de zahăr și pe fruntea creștinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei. Ceva mai departe, pe gheața de pe apa Bistriței, îi oprește un alai de nuntași care Au întins plosca ș-au ridicat pistoalele. Ori beau-zic aceștia- în cinstea feciorului de împărat și a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc. Iar ei se conformează. Ajunși în Vatra Dornei, află la o canțelarie de la slujbașul de acolo ce își consultase registrele, că Nechifor cumpărase, în noiembrie, trei sute de oi. Din acestea vânduse, spune slujbașul, o sută de oi altor doi gospodari, care nu avuseseră de unde să mai cumpere. și plecase împreună cu ei și cu toate cele trei sute de oi

XI

La marginea celei din urmă Dorne Vitoria Lipan află de la un crâșmar că soțul ei poposise acolo Cătră Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril, împreună cu doi ciobani, dintre care Unul era mai puțintel la trup- spune crâșmarul- și negricios ca mine. Celălalt, maia voinic decât toți și râdea des și tare. Avea buza de sus despicată ca la iepure. Vitoria, indicând semnalmentele soțului ei, mai ales căciula brumărie pe care el o purta, merge pe urmele lui din semn în semn, adică din crâșmă în crâșmă. Mama și fiul fac un nou popas, după ce trec de satul Sabasa peste muntele Stânișoara, în satul Suha, unde crâșmarul, domnul Iorgu Vasiliu, își aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar însoțită fiind numai de doi stăpâni, fapt confirmat și de soția lui, ce adaugă că Era unul mare, cu buza de sus crăpată ca la iepure, și altul mititel și negricios. Află de la Iorgu Vasiliu că cei 2 sunt locuitori dintr-un sat apropiat și că cel voinic se numește Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului dispărut învepe să se facă lumină. La Sabasa fuseseră 3. Dincoace, peste muntele Stânișoara, la Suha, Nechifor Lipan nu mai era.

XII

Soția domnului Vasiliu, cucoana Maria, dă Vitoriei alte informații: ciobanul mai mic de statură se numește Ilie Cuțui și ambii sunt locuitori ai satului Doi Meri. Iar ambii, Bogza și Cuțui, – Nu mai pot de bine. Le-a căzut din cer avere. La sugestia femeii crâșmarului, Bogza și Cuțui sunt invitați, pentru o chestie mare, zice ea, la primărie, printr-un argat de la crâșmă. În cursul întâlnirii ce a urmat, Vitoria adoptă o mască umilă, întrebându-i pe cei doi despre împrejurările despărțirii lor de Nechifor Lipan. Calistrat Bogza răspunde- pe muntele Stânișoara, la locul numit Crucea Talienilor, el și Cuțui i-au plătit lui Nechifor Lipan cele două sute de oi, după care ciobanul de la Tarcău a pornit pe drum înapoi; dar Să nu se fi săturat el de vechi, și să fi căutat nou. Reveniți la Sabasa, Vitoria și Gheorghiță opresc la cârciuma domnului Toma, cârciumar cu care femeia se împrietenește, ca și cu soția lui, Catrina. Vitria pornește prin Sabasa, și îl recunoaște pe Lupu, câinele soțului, într-o gospodărie.

XIII

Gospodarul care îl ținuse pe Lupu îi relatează femeii despre drumurile multe pe care le făcuse câinele în munte, ca pentru a-și căuta stăpânul. După ce plătește o recompensă, ea îl ia cu sine. și crede că gândul de a căuta câinele îi venise de la Nechifor Lipan. El – se înțelegea lesne- nu mai era între vii cu trupul. Dar sufletul lui se întorsese spre dânsa și îi dădea îndemnuri. Între timp în Suha apar bănuieli despre o posibilă vinovăție a lui Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Este deja primăvară și Vitoria simte, pornită spre Stânișoara în căutarea rămășițelor soțului, că Trupul ei ar fi vrut să cânte și să înmugurească; simțea intrând în el soare și bucurie, dar în același timp se ofilea în ea totul, grabnic, ca clopoțeii pe care-i ținea în degete și care pieriseră. Câinele, care o însoțea, asemeni fiului, își conduce stăpânii într-o prăpastie. Nechifor Era acolo, însă împuținat de dinții fiarelor. Scheletul calului, curățit de carne, sub tarniță și poclăzi, zăcea mai încolo. Iar craniul uman purta urmă de baltag.

XIV

Privind resturile pământești ale tatălui, Gheorghiță Plângea ca un copil mic, cu ochii mititei și buzele răsfrânte. Dar mama lui Avea în ea o putere nouă, care-i răzbea în toate mișcările și în priviri. Gheorghiță rămâne să vegheze, în timp ce Vitoria merge în sat după ajutoare. A treia zi sosește subprefectul Anastase Balmez, pentru cercetări asupra cauzelor morții, constată moartea violentă și o ascultă pe Vitoria Lipan, care îi sugerează să întrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza și pe Cuțui să aducă oile la Dorna dacă știu de vânzarea de oi.

XV

Vitoria își mărturisește soției domnului Vasiliu durerea: eu, dragă cucoană Marie, am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela al meu ș-am fost mulțămită și înflorită cu dânsul. Iar de-acum îmi mai rămân puține zile, cu nor. După care Femeia invită pe subprefect și pe cei 2 ciobani la înmormântare. Rămășițele pământești ale lui Lipan sunt îngropate în cimitirul din Suha.

XVI

Are loc praznicul de după înmormântare, la casa domnului Toma. În timpul căruia Vitoia Lipan îi cere lui Calistrat Bogza să-i dea baltagul său lui Gheorghiță pentru ca flăcăul să-l admire, fiind armă frumoasă. Apoi spune cum a fost ucis bărbatul ei (Eu n-am fost față, dar știu. Mi-a spus Lipan cât am stat cu dânsul, atâtea nopți , în râpă): urca muntele Stânișoara cu alți doi tovarăși, unul a mers înainte pe culme să vadă dacă nu vine cineva, iar celălalt l-a lovit cu baltagul în cap pe la spate și l-a împins în vael cu cal cu tot. Calistrat Bogza se înfurie, căci se simțea învinuit ( Destul! Răcni omul, destul!), iar Gheorghiță îl lovește cu baltagul în frunte și dă drumul câinelui, ce îl mușcă de gât. Simțind că va muri, ciobanul recunoaște crima ca și a lui Ilie Cuțui. Vitoria îi spune fiului ce va face în continuare: plătesc ce trebuie, vor pleca să își recupereze turma furată, vor face parastasele cuvenite mortului și o vor lua pe Minodora de la mănăstire. Dar mama tot nu este de acord să își căsătorească fata cu feciorul dascălului.

Text prelucrat (rezumat) de Chirteș Gabriela împreună cu echipa de filmare ANIALMG după textul original cu titlul Baltagul de Mihail Sadoveanu.